Sf. Mucenic Epimah

El s-a născut în Egipt şi, îmbogăţindu-se de-a lungul întregii lui vieţii întru călugăreştile nevoinţe în pustia egipteană, şi-a încheiat la urmă alergarea cu moarte de mucenic. Imitîndu-1 pe Sfîntul Proroc loan, Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului, Sfîntul Epimah s-a retras cu desăvîrşire în pustie încă din frageda lui tinereţe. lubindu-L cu tot duhul şi cu toată vîrtutea lui pre Domnul, s-a învrednicit de la El de daruri mari, căci însuşi Duhul Simt îl învăţa pe el toate; astfel, fără să aibă trebuinţă de vreun dascăl pămîntesc, el de la Duhul s-a povăţuit către toate nevoinţele vieţii celei călugăreşti. Apoi a ajuns la urechile fericitului Epimah vestea că la Alexandria creştinii sînt ucişi precum oile de junghiere pentru mărturisirea Numelui lui Hristos. Aprinzîndu-se şi îndîrdjindu-se cu duhul întru apărarea Sfintei Credinţe, el a intrat în marea cetate şi a dărîmat cu mîinile lui idolii la pămînt. Prins fiind şi dat la bestialele chinuri, Sfîntul Epimah a strigat: „Aşa! Chinuiţi-mă, schipaţi-mă, loviţi-mă, puneţi cunună de spini pe capul meu şi sceptru de trestie în mîna mea! Adăpaţi-mă cu fiere şi cu oţet, răstigniţi-mă pe cruce, străpungeţi cu lancea coasta mea! Acestea toate pentru mine Domnul meu le-a îndurat, şi eu asemenea voiesc să le îndur!" în mulţimea adunată la acea privelişte de groază se afla şi o femeie oarbă de un ochi, care privea cu dinandinsul la chinuirea Sfîntului şi plîngea cu amar văzînd sălbăticia drăcească a torţionarilor. S-a întîmplat ca, în timp ce Sfîntul era chinuit, o picătură din sîngele lui să sară pe ochiul ei cel vătămat. Deodată s-a făcut minunea, şi femeia a putut vedea desăvîrşit cu ochiul pînă atunci bolnav, nemaifiind nici o diferenţă între el şi cel sănătos. Atunci ea a strigat tare: „Mare este Dumnezeul acestui patimilor!" Aşa strigînd ea, Sfîntul Epimah a fost decapitat, iar sufletul lui de viteaz s-a strămutat la locaşul bucuriei celei veşnice, anul fiind 250.