Sf. Sfinţit Mucenic Vavila

Acest "om mare şi slăvit, dacă poate fi numit om," - după cum a zis despre el Sfîntul loan Gură de Aur - a fost Episcop al Antiohiei în timpul domniei răului împărat Numerian. Acest Numerian a semnat un tratat de pace cu o căpetenie barbară, care a dat dovadă însă de o mai mare nobleţe şi dragoste de pace decît imperatorul roman. Ca semn al credinţei lui faţă de acest legămînt de pace, acel rege barbar 1-a dat chiar pe fiul lui lui Numerian, spre a fi crescut şi educat de acesta la curtea lui. într-o zi Numerian 1-a înjnunghiat pe acest copil cu mîinile lui, şi 1-a adus jertfă idolilor. Avtnd încă mîinile pătate de sîngele nevinovat al acestui copil, acest criminal în deghizament de împărat, Numerian, s-a dus la o biserică creştinească să vadă ce se petrece acolo. Acolo se afla Sfîntul Vavila la rugăciune cu tot poporul creştinesc, şi a auzit că împăratul înconjurat de a lui suită vrea să intre în biserică. Sfîntul Vavila a întrerupt sfînta slujbă, a ieşit afară din biserică şi i-a zis împăratului că fiind idolatru, nu are voie să intre în sfîntul templu unde se slăveşte numele Unuia Adevăratului Dumnezeu, într-o omilie închinată Sfîntului Vavila, Sfîntul loan Gură de Aur a zis: "Oare de cine sub soare s-ar fi putut teme acest bărbat sfînt, el care fără frică şi cu atîta autoritate 1-a certat chiar pe criminalul împărat?... El i-a învăţat cu aceasta pe toţi împăraţii să nu îndrăznească a se întinde dincolo de autoritatea încredinţată lor de Dumnezeu, şi de asemena a arătat clerului cum să îşi folosească propria lor autoritate." Făcut slab şi de ruşine, împăratul s-a întors, dar a plănuit răzbunare, în ziua următoare, el 1-a convocat pe Episcop la palat şi 1-a acoperit de insulte, poruncindu-i sfîntului, ca un dement, să jertfească idolilor. Văzînd cum sfîntul stă fără frică şi tare înaintea lui, el a poruncit mai întîi legarea şi apoi aruncarea lui în temniţă. Acest împărat dement a mai torturat atunci trei copii: pe Urban, în vîrstă de zece ani, pe Prilidian, în vîrstă de nouă ani, şi pe Hippolinus, în vîrstă de şapte ani. Sfîntul Vavila era părintele duhovnicesc al acestor copii, povăţuitorul şi învăţătorul lor, şi de aceea băieţii nu s-au depărtat nici o clipă de el, în toate chinurile lui. Ei au fost fiii Hristodulei, o femeie creştină nobilă care şi ea suferise pentru credinţa ei în Hristos. Dementul împărat a poruncit ca fiecare copil să fie biciuit de cîte un număr de ori egal cu anii vîrstei fiecăruia, iar apoi să fie aruncaţi în temniţă. El apoi i-a decapitat pe tineri cu sabia. Sfintul Vavila a fost de faţă la uciderea copiilor, şi i-a întărit în mucenicia lor pînă la sfirşit. Apoi şi-a plecat şi el capul sub sabie. El a fost după aceea îngropat de creştini în lanţurile în care a fost legat, întru aceeaşi groapă cu cei trei tineri minunaţi, după cum fusese voia lui încă înainte de muceniceasca moarte. Sufletele acestor nobili mucenici s-au înălţat la ceruri, iar moaştele lor de minuni făcătoare le-au rămas de mîngîiere credincioşilor, ca mărturie veşnică a vitejiei lor muceniceşti. Ei au fost martirizaţi cam pe la anul 250 după Hristos.