Sfîntul Pamvo a fost un mare nevoitor egiptean din Pustia Nitriei. El a fost contemporanul Sfîntului Antonie cel Mare, fiind el însusi unui dintre Parintii cei mari. El a fost vestit pentru doua fapte: pentru aceea ca, dupa îndelungi nevointe, buzele lui erau pecetluite, ele nerostind niciodata nimic nefolositor; si pentru aceea ca în toate zilele lui el nu a gustat niciodata pîine, decît aceea pe care si-a cîstigat-o singur din munca mîinilor lui, împletind cosnite de trestie. El a fost ca un înger al Domnului si, în anii batrînetilor lui, fata lui a stralucit ca aceea a lui Moise, atît de tare, încît fratii nu puteau privi la el. El niciodata nu dadea raspunsuri grabnice, chiar la întrebari ce pareau usoare, ci mai întîi se ruga si cugeta în inima lui la înrebarea cu pricina. Patriarhul Teofil al Alexandriei a venit odata sa cerceteze pre monahii care se nevoiau în Pustia Nitrica. Monahii 1-au rugat pe Avva Pamvo, zicînd: „Da-i cuvînt, Avva, Patriarhului, spre folosul sufletului lui." Atunci Avva Pamvo le-a spus linistit: „Daca nu se va folosi de tacerea mea, nici de cuvintele mele nu se va folosi." Odata Avva Pamvo a calatorit cu monahii prin tot Egiptul. Ei au ajuns pe lînga un grup de oameni care, vazîndu-i pe monahi ca trec, nu s-au ridicat în picioare. Avva Pamvo a privit la ei si le-a zis: „Ridicati-va si salutati pre monahii, ca sa primiti de la ei binecuvîntarile lor! Caci ei pururea graiesc cu Domnul, iar buzele lor sfinte sînt." Acest mare Sfînt citea în inimile si în viitorul vietilor oamenilor, atît ale celor vii, cît si ale celor adormiti. El s-a odihnit în Domnul cu pace la anul 386.




Back

PayPal