Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.




Back

PayPal