Ei au fost monahi la Mînastirea Pesterilor de la Kiev. Sfintul Marcu a fost atît de plin de har încît poruncea mortilor, iar ei îl ascultau: el a trimis cuvînt unui monah care murise si fusese deja spalat si prohodit, si i-a zis: „Asteapta pîna mîine, Frate, caci nu am ispravit înca de sapat groapa ta!" - iar monahul acela a deschis ochii si a asteptat viu pîna a doua zi. Sfintul Teofil a plîns în fiecare zi a vietii pentru pacatele lui, iar lacrimile curgeau într-un lighean. Mai înainte de a lui moarte, un înger al Domnului s-a pogorît la el si i-a aratat un alt lighean, mult mai mare: acela continea lacrimile sfmtului care cursesera pe pamînt, sau pe care si le stersese cu mîna, sau care i se uscasera pe fata. Astfel, cu deamanuntul se cunosc în ceruri si se tine socoteala tuturor lacrimilor noastre de pe pamînt, a tuturor suferintelor, nevointelor si suspinelor inimii noastre întru dorirea si lucrarea mîntuirii. Acesti doi minunati robi ai lui Dumnezeu s-au savîrsit catre Domnul în veacul al unsprezecelea, si odihnesc acum întru a Lui Vesnica împaratie.




Back

PayPal