El s-a născut în cetatea Hrisopolis din Macedonia. Turcii 1-au luat de la maica lui care era văduvă şi 1-au aruncat în temniţă, împreună cu unul dintre fraţii lui. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu 1-a salvat însă prin minune din acea temniţă şi 1-a adus la o mînăstire din Asia Mică, aflată în cetatea Neapolis. După vreme maica şi-a aflat pe cei doi fii ai ei, monahi, şi s-a tuns şi ea călugăriţă într-o mînăstire de femei. Pilotei s-a dus la Sfîntul Munte Athos, unde a petrecut întru nevoinţe aspre la Stînta Mînăstire Dionisiu, iar mai apoi, în pustie. El a fost nevoitor minunat, avînd stăpînire mare asupra duhurilor diavoleşti. El s-a odihnit cu pace la vîrsta de optzeci şi patru de ani. El nu a voit sa se îngroape în pămînt trupul lui, ci să fie aruncat în pădure şi lăsat pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Dar mai după vreme un pescar a văzut lumină mare în pădure într-o noapte geroasă, şi s-a dus într-acolo, gîndind că este un foc la care s-ar putea încălzi. Lumina însă nu venea de la vreun foc, ci de la sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Pilotei. If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
Our goals are:
- At least for the next ten years to ensure the survival on the Internet by reserving quality servers,
- To rent one domain in every language in which the project has been translated,
- To translate the calendar in Italian, Polish and Armenian language, as soon as possible
- To work towards the further development of the project, adapting it for mobile devices and modern technologies
- To do the annual calendar, display showing the liturgical readings per week
- To supplement existing content
- To do a completely new approach with banners and a small calendars for other sites,
- To do good application for desktop computers ...
There are many other ways to help...