Sf. Muceniţă Haritina

Sfînta Haritina a rămas orfană de mică. Ea a fost înfiată de un om de vază şi creştin cu credinţa, pe nume Claudie, care a crescut-o ca pe fiica lui adevărată. Haritina era smerită şi blîndă, ascultătoare şi liniştită. Ea a studiat Legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, şi s-a făgăduit pe sine vieţii feciorelnice, de logodnică credincioasă lui Hristos. Haritina se zidea nu doar pe sine, dar aducea şi alte suflete la Hristos, şi pentru aceasta Dometie, eparhul împăratului Diocleţian, a chemat-o la judecată înaintea tribunalului. El a întrebat-o: „Este adevărat, tînăro, că fiind creştină tu însăţi, îi mai înşeli şi pe alţii, ademenindu-i la credinţa ta profană?" Haritina a răspuns cu curaj: „Adevăr este că sînt Creştină, dar minciună cum că i-aş înşela pe alţii; ci mai curînd, pe cei înşelaţi eu îi scot la calea adevărului, aducîndu-i pe ei la calea Domnului meu Hristos." Răul judecător a osîndit-o la moarte pe Haritina. Intre alte bestiale torturi, ei i-au tuns perii capului şi i-au turnat pe creştet cărbuni aprinşi. Dar chiar şi aşa pe ea a scăpat-o puterea lui Dumnezeu. Au aruncat-o legată în mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman. Au legat-o de o roată pe care au început să o rotească, dar îngerul Domnului s-a pogorît şi a oprit roata, iar Haritina a rămas neatinsă. Depravatul jude a trimis apoi nişte desfrînaţi care s-o necinstească pe fecioară. Temîndu-se de această dezonoare, Sfînta Haritina s-a rugat lui Dumnezeu ca să ia sufletul ei mai înainte ca acele slugi ale diavolului să-i întineze trupul ei feciorelnic. Cum sta îngenuncheată la rugăciune, sufletul ei a ieşit din trup şi s-a înălţat la împărăţia Nemuritoare a lui Hristos.