Acesta s-a născut în Paflagonia, din vestiţi părinţi creştini, Theodot şi Rufina. Părinţii lui au fost întemniţaţi pentru Credinţa în Hristos. Mai întîi a murit tatăl, care era întemniţat; apoi a murit maica lui, Rufina, de îndată ce 1-a născut pe el, pruncul Mamant. Aşa s-a aflat pruncul viu, între trupurie moarte ale părinţilor lui. Dar Dumnezeu de Grijă Purtătorul a trimis un înger la o femeie văduvă nobilă, pe nume Ammia. Ammia 1-a văzut pe înger în vis: el îi poruncea să meargă la temniţă şi să ia copilul. Eparhul cetăţii i-a îngăduit Ammiei să meargă şi să îngroape morţii, şi să ia pruncul la casa ei. Mamant nu a grăit pînă întru al cincilea an al vieţii lui, şi atunci, primul cuvînt pe care 1-a rostit a fost Mama. De aceea s-a şi numit Mamant. Copilul Mamant a dat dovadă de neobişnuită agerime la studiul cărţii. Cum era crescut întru toată rînduiala Credinţei Creştine, el nu şi-o ascundea pe aceasta, ci o mărturisea şi faţă de ceilalţi copii şi rîdea de idoli, în timpul domniei lui Aurelian a fost o crudă prigoană contra creştinilor, în care păgînii nu i-au iertat nici măcar pe copii. Mamant era în vîrstă de cincisprezece ani cînd a fost adus înaintea tribunalului împăratului, împăratul i-a zis că este suficient dacă se va lepăda de Hristos verbal. Dar Mamant i-a răspuns: "Nici cu inima şi nici cu buzele nu mă voi lepăda de Domnul şi Dumnezeul meu, lisus Hristos." împăratul a poruncit biciuirea lui, arderea lui cu făclii, iar la urmă aruncarea lui în mare. Dar îngerul Domnului 1-a scăpat, şi 1-a dus la un munte înalt de lîngă Cezareea. El a vieţuit în acel munte, în singurătate, tăcere şi rugăciune. Fiarele sălbatice s-au îmblînzit de rugăciunile şi de sfinţenia vieţii lui. El a fost după o vreme aflat de chinuitori şi adus din nou la judecată, fiind din nou torturat bestial. Dar scăpînd cu ajutor dumnezeiesc şi de foc şi de aruncarea la fiare sălbatice, el a fost ucis de un popă idolesc care 1-a străpuns cu un trident. Aşa şi-a săvîrşit muceniceasca alergare acest fiu de mucenici, rămînînd pururea credincios Domnului Hristos lisus în toate chinurile lui. Din sfintele moaşte ale Sfîntului Mucenic Mamant izvorăsc multora minunate tămăduiri. 
If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
Our goals are:
- At least for the next ten years to ensure the survival on the Internet by reserving quality servers,
- To rent one domain in every language in which the project has been translated,
- To translate the calendar in Italian, Polish and Armenian language, as soon as possible
- To work towards the further development of the project, adapting it for mobile devices and modern technologies
- To do the annual calendar, display showing the liturgical readings per week
- To supplement existing content
- To do a completely new approach with banners and a small calendars for other sites,
- To do good application for desktop computers ...
There are many other ways to help...