Sfîntul Alexandru a fost unul dintre Părinţii de la întîiul Sinod Ecumenic de la Niceea, în care 1-a reprezentat pe Patriarhul Mitrofan, prea vîrstnic pentru a putea călători. El după aceea a fost succesorul lui Mitrofan în scaunul mitropolitan. Cînd nişte filozofi au vrut să aibă o dispută cu el privind probleme de credinţă, Sfîntul Alexandru i-a zis unuia dintre ei: „în numele Domnului şi Dumnezeului meu lisus Hristos, îţi poruncesc să taci!" - iar filozoful pe dată s-a făcut complet mut. Ale lui rugăciuni le-a ascultat Dumnezeu cînd a scurtat viaţa necuratului Arie (vezi Cugetarea dintru această zi). Sfîntul Alexandru s-a săvîrşit către Domnul la anul 340, întru al nouăzeci şi optulea an al vieţii lui pămînteşti. Sfîntul loan Postitorul a păstorit Biserica lui Dumnezeu în timpul domniei răului împărat Anastasie, ereticul akefalit. El s-a săvîrşit din viaţă la anul 595. Sfîntul Pavel al Patrulea a păstorit Biserica Constantinopolului timp de cinci ani şi opt luni, apoi a lăsat scaunul patriarhal şi a luat în taină sfînta şi marea schimă spre a se pocăi cu amar, deoarece fusese de acord cu erezia iconoclastă. El a fost predecesorul marelui Tarasie, şi a trecut la cele veşnice la anul 784, în timpul domniei împăraţilor Irina şi Constantin. 
If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
Our goals are:
- At least for the next ten years to ensure the survival on the Internet by reserving quality servers,
- To rent one domain in every language in which the project has been translated,
- To translate the calendar in Italian, Polish and Armenian language, as soon as possible
- To work towards the further development of the project, adapting it for mobile devices and modern technologies
- To do the annual calendar, display showing the liturgical readings per week
- To supplement existing content
- To do a completely new approach with banners and a small calendars for other sites,
- To do good application for desktop computers ...
There are many other ways to help...