Pomenirea celor Patruzeci şi Cinci de Mucenici: Leontie, Mavrichie, Alexandru, Sisinie, şi cei împreună cu dînşii

în timpul domniei raului împarat Licinius, care stapînea jumatatea de rasarit a Imperiului Roman, au izbucnit cumplite prigoane împotriva crestinilor, în Nicopolea Armeniei Sfintul Leontie a fost adus înaintea judecatorului Lysius, împreuna cu mai multi prieteni ai lui. Ei au marturisit înaintea lui Lysius, care era reprezentant si prieten al lui Licinius, ca sînt crestini. „Si unde este Hristos al vostru?" a întrebat Lysius: „Au nu s-a rastignit el si nu a murit în chinuri?" La acestea a dat raspuns Sfîntul Leontie: „Din moment ce stii ca Hristos al nostru a murit pe cruce, atunci cunoaste, judecatorule, ca El a si înviat din morti si S-a înaltat la cer." Dupa o vorbire lunga despre Credinta, Lysius a poruncit sa fie biciuiti iar apoi aruncati în temnita, unde sa nu li se dea nici mîncare nici bautura. O femeie crestina din înalta aristocratie, pe nume Vlassiana, le-a adus apa pe care le-a strecurat-o prin fereastruica temnitei. Iar apoi un înger al Domnului a venit la ei, care i-a mîngîiat, si i-a întarit. Cînd a sunat ceasul rostirii osîndei, înaintea lui Lysius s-au înfatisat doi dintre soldatii lui si i-au declarat în fata ca sînt crestini, împreuna si cu mai multi altii, întru totul patruzeci si cinci de suflete. Judecatorul i-a osîndit imediat pe toti la moarte, poruncind ca sa li se taie mîinile si picioarele, iar trupurile astfel mutilate sa le fie arncate în foc. Aceasta tortura bestiala a fost împlinita întocmai, iar sufletel cele mucenicesti sau înaltat la împaratul Hristos, stramutîndu-se la viata vesnica. Acesti sfinti patruzeci si cinci de mucenici au luat cu cinste cununa marturisirii celei sîngeroase la anul 319.