Gheorghie s-a nascut în Georgia la anul 1014 si era înrudit cu regii georgieni. El a primit o foarte înalta si solida educatie clasica înca din copilaria lui, dar inima îl tragea catre viata duhovniceasca cea întru Dumnezeu. Dupa ce a vietuit întru multe nevointe pe lînga vestitul duhovnic Gheorghe de la Muntele Negru, el s-a dus la Sfîntul Munte si si-a continuat acolo nevointele în Mînastirea Iviron, careia i-a ajuns si staret. Cu ajutorul împaratului Constantin Monomahul, el a refacut Ivirul si a acoperit biserica mînastirii cu un acoperis de plumb, care ramîne pîna în ziua de astazi. El a tradus Sfintele Scripturi, Proloagele si Cartile Sfintelor Slujbe în limba georgiana. Regele Bagrat 1-a chemat în Georgia ca sa povatuiasca poporul. El a fost primit cu onoruri regale în patria lui si a calatorit pretutindeni, învatînd si clerul si poporul. Ajungînd la adînci batrîneti, el a dorit sa se întoarca si sa-si ia obstescul sfîrsit la Sfîntul Munte, si a si pornit la drum, dar moartea 1-a aflat la Constantinopol, anul fiind 1067. Sfintele lui moaste au fost mutate în Mînastirea Ivirul. Desi ziua sfintei lui adormiri a fost în douazeci si patru de zile ale lunii mai, georgienii îl praznuiesc la 30 iunie, socotindu-1 întocmai cu Apostolii. If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
Our goals are:
- At least for the next ten years to ensure the survival on the Internet by reserving quality servers,
- To rent one domain in every language in which the project has been translated,
- To translate the calendar in Italian, Polish and Armenian language, as soon as possible
- To work towards the further development of the project, adapting it for mobile devices and modern technologies
- To do the annual calendar, display showing the liturgical readings per week
- To supplement existing content
- To do a completely new approach with banners and a small calendars for other sites,
- To do good application for desktop computers ...
There are many other ways to help...