Sf. Efrem, Patriarhul Sîrbilor

Ca fiu de preot, Efrem a dorit dupa viata duhovniceasca si de nevointe calugaresti, înca din copilaria lui. El a scapat la Sfîntul Munte Athos, cînd a vazut ca parintii lui vor sa-1 însoare. El mai dupa aceea s-a reîntors în Serbia si a dus o viata de mari nevointe în defileul Ibar si în Mînastirea Deceani [din Kosovo]. Cînd au izbucnit luptele interne si razboiul pentru putere, care din pacate a cuprins si ierarhia bisericii, în 1375 Sinodul 1-a ales pe Efrem ca patriarh în locul lui Sava, care murise. Cînd i s-a vestit alegerea lui, Efrem a plîns cu amar, vazînd ca nu este nici un chip sa refuze. El 1-a uns Tar pe Cneazul Lazar în 1382, apoi a lasat tronul mitropolitan si s-a întors la pustia lui, punîndu-1 în locul lui pe Spiridon. Dupa moartea lui Spiridon din 1388, Tarul Lazar 1-a rugat iar pe Efrem sa vina si sa ia scaunul mitropolitan. Efrem a pastorit Biserica lui Hristos în vremurile cumplite care au urmat teribilei mfrîngeri de la Cîmpia Mierlei [Kosovo], pîna în anul 1400, cînd a trecut la Domnul pe Care atît de mult L-a iubit, în anul al optzeci si optulea al vietii lui. Sfintele lui moaste se odihnesc în Mînastirea din Peci [Kosovo].