Lucian a fost cetatean roman dintr-o familie vestita pentru nobletea si bogatia si de asemena pentru înalta învatatura si cunoastere a membrilor ei. O vreme Lucian a fost ucenicul Sfintului Apostol Pavel. Mai dupa aceea, Papa Clement 1-a trims sa predice cuvîntul lui Dumnezeu în Galia, împreuna cu Sfîntul Dionisie Areopagitul, dupa ce mai întîi 1-a hirotonit întru episcop. Cu rîvna mare Lucian a semanat cuvîntul lui Dumnezeu, mai întîi în Galia, iar apoi în Belgia. Cînd raul împarat Dometian a început prigoanele împotriva crestinilor, el a trimis o misiune speciala de la Roma în Galia, spre a-i prinde si a-i aduce legati pe misionarii crestini. Ei mai întîi 1-au prins pe Sfîntul Dionisie, iar apoi au pornit în urmarirea lui Lucian. Aflîndu-1 pe Lucian în Belgia împreuna cu ucenicii sai presbiterul Maxianus si diaconul Iulian, soldatii i-au ucis pe acestia doi din urma la un anumit loc, iar pe Lucian 1-au decapitat la un altul. Dupa ce Lucian a fost omorît, trupul lui cel fara cap s-a ridicat în picioare, si-a luat capul în mîini (ca Sfîntul Dionisie si ca Sfîntul lovan Vladimir), si asa a mers pîna la locul în care a voit ca sa fie îngropat. Acolo a cazut si a fost îngropat acolo. Mai tîrziu deasupra sfintelor lui moaste s-a înaltat o biserica.
If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
Our goals are:
- At least for the next ten years to ensure the survival on the Internet by reserving quality servers,
- To rent one domain in every language in which the project has been translated,
- To translate the calendar in Italian, Polish and Armenian language, as soon as possible
- To work towards the further development of the project, adapting it for mobile devices and modern technologies
- To do the annual calendar, display showing the liturgical readings per week
- To supplement existing content
- To do a completely new approach with banners and a small calendars for other sites,
- To do good application for desktop computers ...
There are many other ways to help...