Dupa ce Craii de la Rasarit I-au adus daruri Domnului Hristos si I s-au închinat Lui la Betleem, au primit porunca de la un înger al Domnului sa se întoarca la casele lor pe o alta cale. Ticalosul rege Irod planuia sa ucida pruncii din Betleem. Domnul a vazut intentia lui Irod si de aceea i-a poruncit lui losif prin înger sa ia Pruncul si pe mama Lui si sa fuga cu ei în Egipt. losif a facut întocmai. Luînd Pruncul si pe Preacurata Lui Maica, el a calatorit mai întîi la Nazaret (Luca 2: 39), unde si-a pus în rînduiala casa, iar apoi, luîndu-1 cu ei pe fiul lui lacob, au plecat în Egipt (Matei 2: 14). Astfel s-au împlinit cuvintele prorocului: Iata Domnul vine pe nor usor si ajunge în Egipt (Isaia 19: 1). Si astazi se poate vedea în partea veche a orasului Cairo pestera în care au mas membrii Sfintei Familii. De asemenea, în satul Matarea de lînga Cairo, copacul sub care s-a odihnit Maica lui Dumnezeu cu Dumnezeiescul Prunc în brate, precum si izvorul de apa care prin minune a izbucnit sub umbra lui, se pot vedea si astazi. Dupa ce a locuit mai multi ani în Egipt, Sfînta Familie s-a reîntors în Palestina, iarasi la porunca unui înger al Domnului. Astfel s-a împlinit prorocia: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11: 1). Irod murise, iar pe tronul lui mînjit de sînge urcase Arhelaus, fiul lui Irod, asemenea tatalui lui în rautate. Auzind ca Arhelaus este pe scaunul regesc al Ierusalimului, Dreptul losif s-a întors în Galieea, si s-a salasluit la Nazaret, la mostenirea lui parinteasca. Caci în Galileea domnea un alt fiu al lui Irod, Irod cel Tînar, care era oarecum mai blînd decît fratele lui mai vîrstnic.
If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
Our goals are:
- At least for the next ten years to ensure the survival on the Internet by reserving quality servers,
- To rent one domain in every language in which the project has been translated,
- To translate the calendar in Italian, Polish and Armenian language, as soon as possible
- To work towards the further development of the project, adapting it for mobile devices and modern technologies
- To do the annual calendar, display showing the liturgical readings per week
- To supplement existing content
- To do a completely new approach with banners and a small calendars for other sites,
- To do good application for desktop computers ...
There are many other ways to help...