Ei au fost fraţi de sînge, cu neamul din Nicomidia. Părinţii lor, Filoteu şi Eusebia, au fost păgîni care au primit Sfinta Credinţă şi lumina Sfîntului Botez de la Sfîntul Antim, Episcopul Nicomidiei, împreună cu fiii lor. Filoteu a fost hirotonit întru preot [presbiter]. După ce şi el şi soţia lui s-au săvîrşit întru Domnul, s-au declanşat şi persecuţiile teribile de la Nicomidia, împotriva creştinilor, pornite de răul împărat Maximian. La judecată au fost aduşi şi fiii lui Filoteu. Ei au fost acuzaţi, anchetaţi, torturaţi bestial în multe feluri, apoi osîndiţi la moarte pentru credinţa lor. Lor în temniţă de multe ori li s-au arătat sfinţi îngeri, care le-au adus spre mîncare mană din cer, şi au umplut inimile lor tinere de putere, vitejie şi răbdare. Duşi fiind la locul uciderii, doi prieteni, Palladie şi Acachie, s-au apropiat de ei şi au grăit cu ei. Pe cînd încă grăiau asfel, sfinţii mucenici şi-au dat sufletele lor sfinte în mîinile lui Dumnezeu. Soldaţii atunci au tăiat capetele trupurilor lor moarte şi le-au dus spre arătare înaintea judecătorului. Cei trei sfinţi mucenici au luat moartea pentru Hristos Domnul cam pe la anul 313, şi s-au strămutat la locaşurile împărăţiei Nemuritoare a Lui. If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
Our goals are:
- At least for the next ten years to ensure the survival on the Internet by reserving quality servers,
- To rent one domain in every language in which the project has been translated,
- To translate the calendar in Italian, Polish and Armenian language, as soon as possible
- To work towards the further development of the project, adapting it for mobile devices and modern technologies
- To do the annual calendar, display showing the liturgical readings per week
- To supplement existing content
- To do a completely new approach with banners and a small calendars for other sites,
- To do good application for desktop computers ...
There are many other ways to help...