14 Sep 2025
Calendarul iulian:
01 Sep 2025
Pred. Aprilie Next
PayPal
Pred. 2507 Next


începutul Indictionului, adică al Anului Nou Bisericesc

începutul Indictionului, adică al Anului Nou BisericescPrimul Sinod Ecumenic [de la Niceea, din anul 325] a rînduit că Anul Bisericesc trebuie să înceapă în ziua de Intîi Septembrie. Pentru vechii evrei luna septembrie marca începutul anului civil (vezi Ieşirea 23: 16), ea fiind luna în care poporul lui Israel strîngea recoltele şi aducea mulţumită lui Dumnezeu. Aceasta a fost ziua în care...

Sf. Cuvios Simeon Stalpnicul

Sf. Cuvios Simeon StalpniculSfîntul Simeon Stîlpnicul s-a născut în Siria, din părinţi ţărani. La vîrsta de optsprezece ani, el a părăsit casa părintească şi s-a tuns monah. El a luat asupra sa cele mai aspre nevoinţe călugăreşti, ajungînd cu postul şi pînă la patruzeci de zile. Apoi s-a făcut începătorul unei nevoinţe pînă la el necunoscute, aceea...

Sf. Isus al lui Navi

Sf. Isus al lui NaviAcest Isus a fost al lui Navi, şi următor lui Moise, celui ce a fost dătător de Lege evreilor. Acesta a luat şi cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a văzut pe Arhistrategul Mihail ţinând în mână spada, şi aflând el că acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadându-si armele, a căzut la picioarele lui....


Aprilie 2507
DumLunMarMieJoiVinSam
     Sf. Mucenic Panhariu
1
fără ulei
Sf. Cuvios Nichita Marturisitorul, episcopul Apoloniadei
2
ulei si vin
Sf. Serapion din Sidon
3
ulei si vin
Sf. Cuvios Mucenic Eftimie
4
fără ulei
*Свети преподобномученик Лука Једренски
5
fără ulei
Sf.Cuvios Zaharia
6
fără ulei
Sf. Mucenite Pelaghia, Teodosia şi Dula
7
peşte
Sf. Cuvios Vasile cel Nou
8
ulei si vin
Sf. Cuvios Pafnutie
9
ulei si vin
Sf. Cuvios Ştefan Mărturisitorul
10
ulei si vin
Sf. Cuvios loan Sihastrul
11
fără ulei
Sf. Euvula
12
fără ulei
Sf. Cuvios Apolonie
13
fără ulei
Sf. Cuvios Procopie Cehul
14
fără ulei
Sf. mucenici si frati Amfian si Edesie
15
fără ulei
Sf. Mucenic Ulfian
16
ulei si vin
Sf. Cuvios Mucenic Nichita
17
ulei si vin
Sf. Cuvios Marcu din muntele Trahe
18
fără ulei
Sf. o suta douazeci de mucenici din Persida
19
fără ulei
Sf. Cuvios Grigorie Sinaitul
20
ulei
Preacuviosului Celestin papa al Romei
21
ulei
Peacuviosului Vadim Arhimandritul si a celor sapte ucenici ai lui
22
ulei si vin
Pomenirea Celor Şase Mii de Sfinţi Mucenici din Georgia
23
ulei si vin
Sf. Mucenici Processus şi Martinian
24
ulei si vin
Sf. Cuvioasa Athanasia
25
fără ulei
Sf. mucenita Tomaida
26
fără ulei
Sf. mucenic Ardalion comediantul
27
fără ulei
Sf. mucenite Vasilisa si Anastasia
28
fără ulei
Sf. mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa si Teodora
29
fără ulei
Sf. Cuvioşi Savatie şi Zosima
30
ulei si vin
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal