13 Nov 2025
Calendarul iulian:
31 Oct 2025
Pred. Martie Next
PayPal
Pred. 2159 Next


Sf. Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelles şi Aristobul

Sf. Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelles şi AristobulAceştia au fost cu toţii din numărul Celor Şaptezeci de Apostoli mai Mici. Stahie a fost ucenic şi ajutor al Sfîntului Apostol Andrei Cel întîi Chemat. Sfîntul Andrei 1-a sfinţit pe el episcop al Bizanţului. Sfîntul Apostol Stahie a întemeiat Biserica din Arghiropolis şi bine a păstorit turma lui Hristos cea de acolo, cu credinţă şi...

Sf. Mucenic Epimah

Sf. Mucenic EpimahEl s-a născut în Egipt şi, îmbogăţindu-se de-a lungul întregii lui vieţii întru călugăreştile nevoinţe în pustia egipteană, şi-a încheiat la urmă alergarea cu moarte de mucenic. Imitîndu-1 pe Sfîntul Proroc loan, Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului, Sfîntul Epimah s-a retras cu desăvîrşire în pustie încă din frageda...

Sf. Nou Mucenic Nicolae din Hios

Sf. Nou Mucenic Nicolae din HiosAcesta a fost un tînăr evlavios şi un mare zilot al Credinţei Creştine. El s-a născut în satul Karyes din Insula Hios, unde a fost torturat şi decapitat de turci la anul 1754, astfel dîndu-şi sfintul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu.

Sf. Preacuvioşilor Părinţilor noştri Spiridon şi Nicodim

Sf. Preacuvioşilor Părinţilor noştri Spiridon şi NicodimAceştia au fost monahi la Lavra Peşterilor din Kiev, iar ascultarea lor a fost aceea de a frămînta şi coace sfînta prescură. Deşi nu era ştiutor de carte, Sfîntul Spiridon cunoştea Psaltirea pe de rost şi s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieţii. El s-a odihnit în Domnul cu pace la anul 1148.


Martie 2159
DumLunMarMieJoiVinSam
    Sf. cuvios Romano cel din Carpenisia
1
fără ulei
Sf. Mariamna, sora sfantului Apostol Filip
2
ulei si vin
Sf. Agapit, episcopul cetatii Sinau
3
ulei si vin
Sf. Cuvios Ravula
4
ulei si vin
Sf. Agaton, papa al Romei
5
fără ulei
Sf. Gheorghe, episcopul Amastridiei
6
fără ulei
Sf. Cuvios Atanasie, Marturisitorul
7
fără ulei
Sf. Cuvios Mucenic Damian
8
fără ulei
Sf. Cuvios Erasm din Pecerska
9
ulei si vin
Sf.Cuvios Pafnutie de la Kefala
10
ulei si vin
Sf.Nou Mucenic Ioan Calfa
11
ulei si vin
Sf. Mucenic Iulian
12
fără ulei
Sf. mucenita Chirana, din Tesalonic
13
fără ulei
Sf. Mucenita Antonina
14
fără ulei
Sf. Muceniţe Eutalia
15
fără ulei
Pomenirea Sf. Necunoscute
16
fără ulei
Sf. lacob Postitorul
17
ulei si vin
Sf. mucenic Ioan Bulgarul
18
ulei si vin
Sf. Cuvios Arcadiu
19
fără ulei
Sf. Cuvios Emilian
20
fără ulei
Sf. Sfinţit Mucenic Teodorei
21
ulei
Sf. Chesarie
22
ulei
Sf. Cuvioasa Anastasia
23
ulei si vin
Sf. Cuvios Grigorie Sinaitul
24
ulei si vin
Sf. Cuvios Grigorie Dialogul, episcopul Romei
25
ulei si vin
*Свети мученик Александар
26
fără ulei
Sf. Teognost
27
fără ulei
Sf. Mucenic Nicandru din Egipt
28
fără ulei
Sf. mucenic Iulian cel din Cilicia
29
fără ulei
Sf. Mucenic Marin
30
fără ulei
Sf. Cuvios Anania, Făcătorul de Minuni
31
ulei si vin
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal