|
|
+++ Inaltarea Sfintei Cruci Două evenimente se prăznuiesc astăzi, care sînt strîns legate de Crucea lui Hristos: mai întîi, aflarea Cinstitei şi de viaţăfăcătoarei Cruci pe dealul Golgotha, iar al doilea, întoarcerea lemnului Cinstitei Cruci din Persia la Ierusalim. Mergînd să cerceteze Locurile Sfinte, sfinta împărăteasă Elena a hotărît să afle acolo Cinstita...Sf. Plachila, împărăteasaEa a fost soţia împăratului Theodosie cel Mare. Cu gîndul şi cu fapta, ea a fost o adevărată creştină. Ea a fost ajutătoarea vestită a nevoiaşilor şi bolnavilor. Cînd i s-a spus că faptele ei acestea nu sînt de nivelul ei imperial, ea a zis: „Se cuvine chemării imperiale să dăruieşti aur şi bani; iar dacă eu mă îngrijesc personal...
Sf. Cuvios Mucenic Macarie din Tesalonic Sfîntul Macarie acesta a fost ucenic al Patriarhului Nifon, pe cînd acesta se nevoia în liniştire la Mînăstirea Vatopedi, din Sfîntul Munte Athos. Sfîntul Macarie a dorit cu sete să ia cununa muceniciei pentru Hristos, şi a cerut binecuvîntarea Sfîntului Nifon pentru aceasta. Străvăzătorul Patriarh, văzînd că aceasta este voia lui...Sf. Cuvioase Măria din Tarscălătoreau spre Tars au rămas odată la hanul ei. Cînd Măria a vrut ca să îi întîmpine şi s-a apropiat de ei, monahii au certat-o şi au împins-o la o parte ca pe o necurată. Atunci Măria s-a tulburat, şia văzut iadul vieţii ei, şi s-a pocăit cu amar. Monahii au luat-o şi au dus-o la o mînăstire de femei, unde Măria s-a nevoit...
|