|
|
Aducerea Sf. Mahrame, Icoana cea nejacută de mînă a Domnului nostru lisus Hristos Facând multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris în Sfintele Evanghelii, si ducându-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si dorea sa vada pe Iisus Hristos aievea si nu putea, pentru ca era cazut în boala fara leac, caci avea lepra neagra care...Sf. Mucenic Diomid Sfîntul Diomid a fost medic, provenind dintr-o familie aristocratica din Tarsus. Vindecînd poporul, Sfîntul Diomid îi învata astfel Credinta Crestina, împaratul Diocletian a poruncit decapitarea lui, care a avut loc la Niceea, în anul 298. Cei care i-au taiat capul si luîndu-1,1-au dus împaratului, au orbit, dar apoi ducîndu-1 înapoi, punîndu-1...Sf. Preacuvios loachim din Osogovsk Sfîntul loachim a dus viata tuturor nevointelor în a doua jumatate a veacului al unsprezecelea, la Muntele Osogovsk, într-o pestera ce se afla în apropierea unui loc numit Sarandopor. Mai tîrziu pe acest loc un alt ascet, Theodor de la Pasunea Oilor, caruia îi aparuse în vis Sfîntul loachim, a zidit o sfînta biserica. De-a lungul veacurilor...Sf. Mucenic StamatieSfîntul Stamatie a fost taran nascut în satul Voios, din Thessalia. Cînd în partea locului a venit un aga ticalos care a început sa strînga birurile taranilor cu multa salbaticie si multe faradelegi, taranul Stamatie, împreuna cu alti barbati, au pornit-o catre Constantinopol sa se plînga marelui vizir. Prin criticile taioase pe care Sfîntul...
*Свети Евстатије II, архиепископ српски Свети Евстатије II беше архиепископ Српске православне цркве после архиепископа Јакова, то јест од године 1292. до 1309. године. Он беше велики подвижник у личном животу и ревностан пастир у управљању...*Преподобни РоманВелики чудотворац; свете мошти му почивају у манастиру светог Романа, на путу између Ражња и Ђуниса, на домаку Јужне Мораве. Живео и делао у 11. веку. И данас се крај његових моштију исцељују тешки...
*Преподобни Рафаило Банатски Живео је у 16. и 17. веку. Подвизавао се богоугодно и дуго у светој лаври српској Хиландару на Атонској гори. По послушању би послан од Хиландарског братства у метох Хиландара у Банату у области садашњег... |