|
|
Soborul Sf. 70 de ApostoliDupa alegerea celor doisprezece apostoli, Mantuitorul a luat 70 de apostoli, ca sa-i trimita la propovaduire. Toti acesti ucenici au propovaduit cuvantul lui Hristos, indurand chinuri si prigoniri.
Din cei 70 de ucenici amintim pe:
Sfantul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfantul Apostol Pavel, in epistola sa catre Galateni, il pomeneste, zicand:... Sf. Eustatie, episcopul sîrbilorEustatie s-a născut în regiunea Budim din părinţi cu frică de Dumnezeu. De tînăr a fost tuns monah în Jicea; apoi a urcat pe culmile unor nevoinţe mai mari, la Mînăstirea Hilandar din Sfintul Munte Athos. După un timp, Eustatie a ajuns stareţul Hilandarului. Stareţ fiind, a fost apoi ales Episcop de Jicea iar după un timp Arhiepiscop... Famenului Reginei EtiopieiSfîntul Apostol Filip 1-a botezat pe acest famen, care era eunuc. Dupa botezul sau, eunucul s-a întors în patria sa si a început sa-L vesteasca pe Hristos. El a fost cel dintîi Apostol al Credintei printre populatiile de rasa neagra din Etiopia.
Si un înger al Domnului a grait catre Filip, zicînd: Ridica-te si mergi spre miazazi, pe calea care...
Sfântului noului Mucenic OnufrieCare a mărturisit în Chio la anii 1818. Sf. mucenici Zosima Monahul şi Atanasie ComentarisiulAcest sfânt Zosima era din Cilicia şi vieţuia în pustiu la un loc cu fiarele. Fiind prins de tiranul Domiţian şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, i s-au ars urechile cu fiare înroşite. A fost aruncat într-un cazan plin de murdării clocotite şi apoi spânzurat cu capul în jos. Dar, în chip minunat, a răbdat toate. Pe când... |