Sf. Mucenici Manuel, Savel si Ismael

Manuel, Sabel si Ismael au fost trei frati persani, nascuti din tata pagîn si din mama crestina. Ei au fost crescuti de mama lor si botezati întru credinta crestina. Crestini fiind, ei erau si ofiteri de rang înalt la curtea Regelui Alamundar. Ei au fost trimisi la împaratul Iulian Apostatul spre a negocia si consfinti tratat de pace între imperiile persan si greco-roman. Apostatul însa în acea vreme facea pregatiri pentru un necurat festival pagînesc la Calcedon. în cadrul lui împaratul însusi, împreuna cu nobilii sai, aduceau necuratele jertfe idolilor. Emisarii persani însa au lipsit de la aceasta „festivitate". Dar împaratul i-a somat sa se prezinte imediat si sa aduca jertfe necuratilor zei. Ei au declarat ca sînt cetateni straini, supusi ai Regelui Persiei si aflati la Calcedon în misiune diplomatica în scopul obtinerii pacii între cele doua tari, iar nu în scopul aducerii de jertfe idolesti; de asemenea, ca ei sînt crestini si ca socotesc închinarea si aducere de jertfe la obiecte ca fiind nedemne de fiinta umana, împaratul schimonosit de ura a poruncit atunci ca cei trei emisari ai pacii sa fie aruncti în temnita, în urmatoarea zi ei au fost scosi afara si siliti sa intre în disputa cu împaratul pe teme de credinta, în aceste dispute, cei trei frati sfinti au fost de neclintit. Ei atunci au fost despuiati de haine si legati goi de trunchiuri de copac. Ei au fost batuti, zgîriati cu unghii de fier, torturati cu bestialitate, în timp ce erau schingiuiti ei se rugau lui Dumnezeu multumind pentru chinurile lor: „lisuse preadulce, scumpe ne sînt noua aceste chinuri, pentru Dragostea Numelui Tau!" înaintea lor s-a pogorît un înger al Domnului, care i-a întarit si a luat de la ei durerea, în pofida tuturor legilor internationale si obiceiurilor care erau în vigoare si respectate de catre toti, pagîni sau crestini, blestematul Apostat a pronuntat sentinta de moarte asupra celor trei frati emisari, spre a fi executata prin taierea capului. Cînd acestia au fost decapitati s-a întîmplat un cumplit cutremur de pamînt. Pamîntul s-a deschis si a înghitit trupurile mucenicilor, ca sa nu poata fi arse, asa cum poruncise necuratul împarat. Pamîntul mai dupa aceea a scos, din sînurile sale, trupurile mucenicilor, pe care crestinii le-au luat si le-au îngropat cu cinste. La moastele lor s-au lucrat multime de minuni mari, pe care vazîndu-le, multi pagîni se întorceau la Hristos. Cînd Regele Persan a auzit cum a fost tratata de catre Iulian ambasada de el trimisa, cum membrii ei au fost schingiuiti bestial si dati mortii, el s-a ridicat cu arme puternice împotriva lui. Iulian însa a pornit împotriva persanilor convins fiind ca îi va învinge. El însa a suferit o înfrîngere zdrobitoare, cea mai de pe urma a lui, caci acesta a fost razboiul întru care pîna si el a pierit cu sunet, spre bucuria si rîsul întregii lumi.