Sfîntul Hariton a fost un cetăţean de frunte al cetăţii Iconium, şi binecredincios creştin. Plin de duhul compatrioatei lui, Sfinta Tecla, Sfîntul Hariton a mărturisit pe faţă Numele lui Hristos. Dezlănţuindu-se cumplitele prigoane împotriva creştinilor de sub domnia lui Aurelian, Sfîntul Hariton îndată a fost adus la judecată înaintea eparhului. Judecătorul i-a poruncit să se închine la idoli, dar Sfîntul Hariton a zis: „Toţi dumnezeii voştri sînt diavoli, care din ceruri au fost izoniţi, în iadul cel mai de desubt." Hariton şi-a propovăduit cu putere credinţa întru Unul Dumnezeu Cel Viu, Făcătorul a toate, şi întru Unul Domn lisus Hristos, Mîntuitorul omenirii. Eparhul a pus să fie torturat şi bătut, pînă cînd trupul mucenicului s-a făcut tot numai o rană. Dar pe Aurelian 1-a ajuns urgia păcatelor lui, din pricina cărora rău a pierit. Atunci Sfîntul Hariton a fost şi el scos din temniţă şi lăsat liber. El atunci a pornit către Ierusalim. Pe cale a fost însă prins de nişte tîlhari, dar a scăpat din mîinile lor prin mila lui Dumnezeu. Nemaivoind să se întoarcă la Iconium, Sfîntul s-a retras în pustiul Faran, unde a întemeiat o mînăstire în care s-au adunat mulţi monahi. El a alcătuit şi o pravilă pentru fraţi, dar nevoind să fie lăduat de oameni s-a retras şi de acolo, şi s-a sălăşluit în pustia de lîngă Ierihon. Acolo el a mai întemeiat o mînăstire, care după el s-a numit Mînăstirea lui Hariton. La urmă el a mai întemeiat şi o a treia, Souka, pe care grecii au numit-o Lavra Veche. Sfîntul Hariton s-a săvîrşit la bătrîneţi adînci şi încuviinţate, sălăşluinduse la locaşurile cereşti în douăzeci şi opt de zile ale lunii septembrie, din anul 350. Sfintele lui moaşte odihnesc în întîia mînăstire întemeiată de dînsul. Lui i se atribuie alcătuirea rînduielii de tundere în monahism.




Back

PayPal