Sf. Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie, şi a celor treizeci şi şase împreună cu dînşii

Acestia toti au luat mucenicia pentru Hristos si s-au încununat cu slava cea nepieritoare sub domnia împaratului Decius. La porunca împaratului, cezarul Africii a vestit poporului ca toata suflarea trebuia sa iasa si sa aduca jertfe idolilor. Cei care se opuneau erau ameninati cu torturi înfricosatoare. Auzind de aceste amenintari, multi au cazut de la credinta si au început sa se închine idolilor. Dar acestia patruzeci despre care ne este acum vorbirea au ramas neclintiti în marturisirea lui Hristos, zicînd: „Fratilor, sa ne pazim a ne lepada de Stapînul nostru Hristos, ca nu cumva si El sa Se lepede de noi înaintea Tatalui Sau Celui din ceruri si înaintea a mii de îngeri!" Cezarul i-a împartit pe mucenici în doua cete. Treizeci si sase dintre ei, dupa ce au fost batuti crunt, scrijeliti si raniti, dupa ce pe rani li s-a turnat sare, au fost omorîti prin taierea capului. Primii patru însa au fost aruncati în închisoare legati în lanturi grele de fier în jurul gîtului, mîinilor si picioarelor. Dar un înger al Domnului s-a pogorît în acea închisoare, s-a atins de obezile în care erau încuiati, iar lanturile au cazut. Dupa aceea, îngerul a gatit o masa aleasa pe care le-a întins-o înainte, si mucenicii au ospatat. Ei au fost apoi iar scosi la priveliste si torturati, apoi iar aruncati în închisoare. Cezarul a poruncit apoi vrajitorilor si descîntatorilor sa adune tot felul de jivine scîrboase, de serpi otravitori si de scorpioni, pe care le-a închis în celula mucenicilor, ca acestia sa fie muscati si sa moara în chinuri. Dar scîrboasele tîrîtoare nu s-au atins de placutii lui Dumnezeu, ci s-au strîns într-un ungher, unde au ramas nemiscate timp de trei zile. în a treia zi, cînd usa închisorii s-a deschis, jivinele s-au repezit si i-au muscat de moarte pe vrajitorii si descîntatorii care aparusera în pragul ei, itindu-si capetele. Neputînd deci nimic împotriva celor patru mucenici, cezarul a poruncit în cele din urma uciderea lor prin decapitare. Fiind adusi la locul executiei, ei au cîntat în toata vremea psalmi si laude Domnului Dumnezeu, Care i-a învrednicit de moarte muceniceasca. Ei au luat cu cinste cununa biruintei la anul 250, aflîndu-se vrednici de împaratia Cerurilor.