Sf. Mare Mucenic Procopie

Sfîntul Procopie s-a nascut la Ierusalim dintr-un tata crestin si o mama pagina. La început el s-a numit Neania. Dupa moartea tatalui, mama lui 1-a crescut în tot duhul idolatriei romane. Cînd Neania a crescut cu vîrsta, el a placut foarte mult împaratului Diocletian, care 1-a luat la palatul imperial, în corpul de armata. Cînd acest rau împarat a început sa îi persecute pe crestini, el 1-a trimis pe Neania la Alexandria cu o garnizoana de soldati în scopul de a îi ucide. Dar pe drum lui Neania i s-au întîmplat cele ce i se întîmplasera mai înainte lui Saul pe drumul Damascului, în ceasul al treilea din noapte s-a facut cutremur mare, iar în momentul acela Domnul însusi S-a înfatisat înaintea lui Neania, si s-a auzit si glas: Unde mergi, Neania, si împotriva cui te ridici? Plin de spaima si de cutremur, Neania a strigat: „Cine esti, Doamne? Iata, eu nu te cunosc!" Apoi în întunericul acela a aparut o cruce ca de cristal, iar din mijlocul ei s-a auzit glasul: Eu sînt lisus, Fiul rastignit al lui Dumnezeu. Domnul i-a mai zis: Biruie pre ai tai dusmani întru acest semn, si pacea Mea cu tine va fi. Atunci viata marelui comandant Neania s-a schimbat cu desavîrsire. El a poruncit executarea unei cruci întocmai cu aceea pe care o vazuse, si în loc sa porneasca împotriva Crestinilor, asa cum îi ceruse Diocletian, el a pornit împotriva agarenilor, care atunci atacau Ierusalimul. El a intrat victorios în Ierusalim, si a dat pe fata credinta lui crestina înaintea mamei lui. Adus înaintea curtii, Neania si-a lepadat centura militara, însemn al înaltului lui rang, de asemenea spada, si le-a aruncat la pamînt înaintea judecatorului, aratînd prin aceasta ca nu mai este soldat al puterii celei pamîntesti, ci ostean împaratului Cerurilor. El a fost torturat cu bestialitate vreme îndelungata, apoi aruncat în temnita. Acolo Stapînul lisus Hristos a venit iar la dînsul, 1-a botezat, si i-a dat numele de Procopie. într-o zi la ferestruica celulei lui s-au aratat douasprezece femei care i-au zis: „Si noi sîntem roabe lui Hristos." Cazînd sub osînda pentru aceasta, ele au fost prinse si aruncate în aceeasi temnita. Sfîntul Procopie le-a învatat Credinta în Hristos si le-a pregatit pentru luarea cununilor muceniciei. (Acesta este motivul pentru care Sfîntul Procopie, împreuna cu Sfîntul împarat de Dumnezeu încununat Constantin cel Mare si cu maica lui împarateasa Elena, este pomenit la Slujba Sfintei Cununii.) Dupa aceasta cele doupsprezece fecioare au fost scoase la chinuri, si torturate la rîndul lor, bestial. Vazînd mucenicia si curajul lor, mama lui Procopie a venit si ea la Credinta în Hristos, si astfel toate cele treisprzece femei au fost omorîte. Fiind dus la esafod, Sfintul Procopie si-a ridicat mîinile catre rasarit si s-a rugat lui Dumnezeu pentru toti saracii, pentru toti oamenii sarmani, scapatati si nenorociti, pentru toti orfanii si toate vaduvele, si mai cu seama pentru Sfinta Biserica Ortodoxa. El s-a rugat ca Sfinta Biserica sa creasca si sa se raspândeasca în întreaga lume, ca Ortodoxia sa straluceasca pîna la sfirsitul veacurilor. Atunci el a primit semn din cer ca rugaciunea lui a fost ascultata, iar el si-a pus cu bucurie capul sub sabie. Sfintul Mare Mucenic Procopie s-a stramutat la locasurile cele ceresti ale Bucuriei celei Vesnice la anul 303, în opt zile ale lunii iulie. El a luat mucenicia cu cinste în Cezareea Palestinei, si s-a încunuat cu cununa slavei celei nepieritoare.