Nu cunoastem cu exactitate data nasterii Sfantului Ignatie Teoforul, insa, cunoastem data trecerii sale la cele vesnice: 20 decembrie, anul 107 d. Hr. Impreuna cu Policarp al Smirnei au fost ucenici ai Sfantului Ioan Evanghelistul. Se crede ca a fost hirotonit episcop de Sfantul Apostol Petru. Numele "Teoforul” inseamna "purtator de Dumnezeu“. Potrivit traditiei ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat in brate pentru a-l arata ucenicilor Sai ca model de smerenie (Matei 18, 2-4).

A suferit moarte martirica la Roma, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). A fost arestat, impreuna cu alti crestini, in timpul persecutiei din Antiohia si pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare in amfiteatrul de la Roma.

I-a implorat pe romani sa nu mijloceasca in fata autoritatile imperiale pentru a obtine achitarea lui.: "Lasati-ma sa fiu mancare fiarelor, prin care pot dobandi pe Dumnezeu. Sunt grau al lui Dumnezeu si sunt macinat de dintii fiarelor, ca sa fiu paine curata a lui Hristos“.

Cativa crestini au adunat ramasitele sale din amfiteatrul de la Roma si le-au adus la Antiohia. Astfel, la 29 ianuarie facem pomenirea aducerii moastelor Sfantului Ignatie Teoforul de la Roma la Antiohia.




PayPal