12 Oct 2013
Calendarul iulian:
29 Sep 2013
Pred. Octombrie Next
PayPal
Pred. 2013 Next


Sf. Chiriac Sihastrul

Sf. Chiriac SihastrulEl s-a născut în Corint, din părinţii loan şi Eudoxia. Tatăl lui, loan, a fost presbiter, rudenie a lui Petru, Episcopul Corintului. Din frageda lui tinereţe, Chiriac a fost hirotesit citeţ al bisericii catedralei, de către episcop. Citind Sfintele Scripturi, Chiriac se minuna de Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Care îi preaslăveşte pe...

Sf. Mucenici Dada şi Govdela

Dada a fost un mare nobil persan, înrudit cu Regele Persiei Sapor, iar Govdela a fost fiul Regelui Sapor. Mărturisindu-şi nobilul Dada pe faţă credinţa în lisus Hristos, a fost torturat bestial, la porunca Regelui Sapor. In timpul acestor torturi Dumnezeu a lucrat prin el minuni mari şi înfricoşate, care 1-au adus la Credinţă şi pe fiul...

Sf. Theofan cel Milostiv

El a fost un cetăţean foarte bogat din Gaza. El a fost atît de milostiv, încît împărţindu-şi tot avutul săracilor, s-a făcut însuşi cu desăvîrşire sărac. Către sfîrşitul vieţii, s-a îmbolnăvit de idropică, din care boală a şi murit. După sfînta lui adormire din trupul lui a început să curgă un mir vindecător, care vindeca...

Sf. Măria din Palestina

La început Măria a fost cu rînduiala citeaţă a Psaltirii în Biserica învierii din Ierusalim. Dar ea era foarte frumoasă la chip şi mulţi se ispiteau de frumuseţea chipului ei cu necuratele gînduri de curvie. Pentru aceasta, ca să nu mai smintească oamenii păcătoşi cu frumuseţea ei, Măria a plecat şi s-a ascuns în pustia Souka, luînd...


Octombrie 2013
DumLunMarMieJoiVinSam
  Sf. Mucenic Bidzini, Principele Georgiei
1
fără postul
Sf. Theodor, Cneazul cetăţii Yaroslavl
2
fără ulei
Sf. Cuvios Mucenic llarion
3
fără postul
Pomenirea Sfintei Sinaxe a Sfinţilor de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
4
fără ulei
Sf. lonă Presbiterul
5
fără postul
Sf. Nou Mucenic loan din Koniţa
6
fără postul
Sf. Rege Vladislav
7
fără postul
Sf. Cuvioasa Eufrosina din Suzdal
8
fără postul
Sf. Cuvios Nil din Calabria
9
ulei si vin
Sf. Preacuvios Savatie de la Solovki
10
fără postul
Sf. Mucenic Vatslav, Regele Cehilor
11
ulei si vin
Sf. Măria din Palestina
12
fără postul
Sf. Mihail, Mitropolit din Kiev
13
fără postul
*Преподобни Сава Вишерски
14
fără postul
Sf. Mucenici David şi Constantin
15
fără postul
Sf. Isihie Horebitul
16
fără ulei
Sf. Mucenici Diaconi Faust, Gaiu, Eusebiu si Herimon
17
fără postul
Sf. Mucenita Mamelhta
18
fără ulei
Sf. Cuvios Macarie, Noul Mucenic
19
fără postul
*Преподобни Сергије Нуромски
20
fără postul
Sf. Muceniţa Pelaghia
21
fără postul
Sf. Cuvios Petru
22
fără postul
Sf. Pracuvios Vassian
23
fără ulei
*Спомен чуда иконе Господа Исуса Христа
24
fără postul
Sf. Mucenita Domnina
25
fără ulei
Sf. Mucenic Florentie
26
fără postul
Sf. Mucenic Silvan
27
fără postul
Sf. Savin, Episcopul
28
fără postul
Sf. Cuvios Longhin, Iubitorul de Nevoinţe
29
fără postul
Sf. Lazăr, Cel mort de Patru Zile
30
fără ulei
Sf. Mucenic Marin
31
fără postul
  
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal



Moon phases for October , 2013 (Serbia)
05 Oct 2013 New Moon
11 Oct 2013 First Quarter
18 Oct 2013 Full Moon
26 Oct 2013 Third Quarter


Verificați a calendarului rating: